Cine este și ce vrea Mini Cooper SE de la noi?
Este a patra generație a deja celebrei reinterpretări moderne a clasicului Mini. De mai bine de 25 de ani, Mini a fascinat și cucerit clienții care își doreau o mașină de oraș agilă. Cea mai nouă generație a fost dezvoltată ca model electric și este produsă în China, dar există în continuare și variantă cu motorizare pe benzină (ce-i drept, aceasta este de fapt generația a treia îmbunătățită serios și făcută să semene cu versiunea electrică). Important este că avem de unde alege. Despre primul contact cu noul Mini Cooper S cu motor termic a povestit colegul meu Radu Gurămultă.
Pentru mine, versiunea electrică a modelului Mini are o semnificație aparte. În 2009, printre primele automobile electrice conduse de mine a fost prototipul Mini E, prima încercare de a electrifica acest model. Acel prototip a fost de fapt ultima fază de dezvoltare a sistemului ce ulterior avea să fie folosit pe modelul BMW i3.
Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?
- Denumirea Cooper devine oficial nume de model. În ciuda faptului că toată lumea îl numea așa, Cooper era până acum numele unui nivel de echipare, iar modelul era Mini Hatch. Acum avem Mini Cooper cu acte în regulă. Pentru electric avem Cooper E și Cooper SE, iar pentru termic Cooper C și Cooper S.
- Așa cum spuneam și mai sus, noua generație a fost dezvoltată ca model electric. Cei care aleg modelul cu motor pe benzină au parte de noul interior și un look exterior similar, dar nu identic, pe un Mini de generația a treia serios îmbunătățit.
- Dacă ne referim strict la Mini-ul electric, acesta s-a maturizat serios. De la felul cum arată, la poziționare în raport cu competiția. Mini Cooper SE este acum mai sofisticat și are un caracter adaptabil.
Ce concurenți are pe piața din România?
Concurenții din clasa mini s-au împuținat serios în ultimii ani. Iar dacă vorbim de modele electrice care să concureze direct cu Mini Cooper SE în același segment de putere, avem poate doar unul. Acesta ar fi Abarth 500e ce utilizează motor electric de 151 CP. Este versiunea performantă a modelului italian Fiat 500e și chiar dacă are ceva mai puțini cai față de Mini-ul Cooper SE, este cam singurul model de pe piață care îl poate înfrunta direct. Prin extensie, mai putem găsi câțiva concurenți electrici în clasa mică, ca de exemplu: Peugeot e-208, Opel Corsa-e și proaspătul Renault 5.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
Am primit la test versiunea de top (în acest moment, cel puțin, până va intra în ofertă și anunțatul Mini Cooper electric John Cooper Works). Mini John Cooper Works E a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris și are 260 CP. A nu se confunda cu actualul Mini Cooper SE JCW Trim unde numele John Cooper Works desemnează un nivel de echipare. Complicat, știu.
Așa că ne vom concentra pe ce avem în acest moment. Mini oferă două variante de putere pentru Cooper-ul electric: Cooper E (184 CP) și Cooper SE (218 CP). Între cele două versiuni diferă și bateria: Cooper E are 36,6 kW (capacitate netă) și o autonomie oficială de 298 km, iar Cooper SE are 49,2 kWh (capacitate netă) și o autonomie oficială de 402 km.
Apoi, avem patru niveluri de echipare numite Essential, Classic, Favoured și John Cooper Works.
Versiunea pe care am primit-o la test este un Mini Cooper SE Favoured cu motorul electric de 218 CP. Aceasta este și versiunea pe care o recomand.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Dacă consultăm fișa celui mai puternic model din gama Mini Cooper cu baterii, consumul oficial indicat este de 14,1 kWh/100 km. O cifră mai mult decât decentă pentru cei 218 CP și 330 Nm. Pe parcursul celor câtorva zile în care am bătut orașul în lung și în lat, computerul de bord a indicat și 13,2 kWh/100 km. Ce-i drept, acest consum urban a fost înregistrat la o temperatură ambientală plăcută, care nu necesita pornirea sistemului de climatizare. Cu toate sistemele pornite și cu un ritm mai alert de condus, consumul urban a ajuns la 16 kWh/100 km.
Autonomia oficială este de 402 kilometri, dar în realitate computerul de bord este ceva mai zgârcit, cu bateria plină indicând un maxim de 330 kilometri. Cifra variază, bineînțeles, în funcție de modul și stilul de condus.
e-charge, prima rețea de stații de încărcare înființată în România, deține în acest moment peste 800 de puncte de încărcare în toată țara (împreună cu partenerii săi). Detalii aici
Cât de repede se încarcă la prize AC și DC?
Pentru o încărcare cât mai eficientă și rapidă, Mini și-a echipat noul model cu un charger ce suportă încărcări rapide DC cu maximum 95 kW, în timp ce la wallboxul AC de acasă poate trage cu 11 kW. O încărcare 0-80% conectați la o stație de încărcare rapidă durează 30 minute.
Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?
În oraș, Mini se află pe teritoriul său preferat. Este incredibil de agil, direcția este foarte precisă, iar raza de bracaj e incredibil de mică. Cu dimensiunile sale reduse, e ușor de parcat oriunde și se simte perfect și pe străzi înguste. Mini a reușit să păstreze senzația de kart (electric în acest caz). Locul de joacă preferat este orașul, dar nu te va face de rușine nici la drum lung. Se așează bine la drum, poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 6,7 secunde. Viteza maximă este limitată la 170 km/oră.
Suspensia este, însă, o idee cam prea rigidă pentru denivelările mici și mărunte pe care le întâlnim uneori. Senzația la interior poate deveni neplăcută dacă zona cu denivelări mici este mai întinsă.
Cum ți se pare designul exterior?
Echipa de designeri Mini au reușit să bifeze toate punctele din brief-ul primit. Designul e acum mai matur, mai rafinat, dar au reușit să păstreze silueta inconfundabilă și elementele care fac dintr-un Mini Cooper, un… Mini Cooper. Blocurile optice rotunde, specifice acestui model, sunt la locul lor și au acum o semnătură luminoasă personalizabilă pentru luminile de zi. Din meniul sistemului infotainment putem alege una dintre cele trei semnături luminoase care personalizează atât luminile de zi, cât și stopurile. Partea din spate necesită un pic de obișnuință, dar îi dă noului model un caracter aparte și poți recunoaște instantaneu un Mini Cooper de generația a patra.
Au dispărut elementele ”drăguțe”: nu mai avem bandouri de plastic pentru pasajele roților și nu mai există nici un pic de crom.
O paranteză. Cele două variante ale noului Cooper, termic și electric, au o serie de elemente diferite: de exemplu, mânerele exterioare ale portierelor sunt primul indiciu, apoi linia capotei, care se termină înainte de faruri la Cooper-ul electric, dar le înglobează în cazul celui termic. Și lista poate continua.
Cum sunt materialele la interior?
Cine a intrat într-un Mini de generație nouă știe că producătorul britanic merge acum pe un stil ceva mai minimalist, materiale sustenabile, dar și o doză sănătoasă de inspirație retro. Elementul central este ecranul OLED, ce are o grafică foarte bună. Sub el regăsim o zonă de butoane de inspirație retro, inclusiv butonul ce imită cheia de contact și de unde trezim la viață modelul. Avem apoi un bord îmbrăcat în material textil de foarte bună calitate, dar care sper că va trece testul timpului, al soarelui, și al prafului care se depune în orice oraș. Plasticele sunt moi, plăcute la atingere în toate zonele din habitaclu, iar volanul are ca element specific o a treia spiță din material textil.
Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.
Dacă în habitaclu, cei doi ocupanți ai scaunelor față au suficiente locuri pentru a depozita un telefon mobil sau o sticlă de apă, trebuie să facem față adevărului și să spunem că Mini Cooper are un portbagaj minuscul. Ce-i drept, nimeni nu o să își cumpere un Cooper pentru latura practică, dar e bine să știm încă de la început că volumul de încărcare în portbagaj este de 210 litri. Avem un spațiu și sub podea, unde poate fi depozitat cablul de încărcare, dar nu există frunk (spațiu de depozitate sub capota față).
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
La modul ideal, doar doi pasageri vor folosi un Mini Cooper electric. Dar avem și o banchetă spate, unde la nevoie mai încap doi pasageri. De specificat că noul Mini Cooper SE este disponibil exclusiv în varianta cu trei portiere. Dacă ne dorim un Copper cu cinci portiere trebuie să ne reorientăm către versiunea cu motor termic.
Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?
Nu încă. Noua generație mini Cooper nu a ajuns încă pe bancul de testare de la Euro NCAP. Generația anterioară cu motor termic a fost testată în 2014, când a înregistrat un scor general de patru stele, deci n-are niciun rost să te ghidezi după un scor obținut acum 10 ani.
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Față de vechiul Mini Cooper electric, avansul tehnologic al sistemului de propulsie e primul lucru pe care îl vei remarca. Vechea generație avea o autonomie limitată, sub 200 kilometri. Echipat cu o baterie mai mare, un sistem mai eficient și mai rafinat, noul Cooper SE are o autonomie oficială de 400 kilometri. În viața reală și urbană a Bucureștiului, autonomia indicată de computerul de bord a fost de aproximativ 330-350 kilometri.
Apoi, nu poți să nu te joci minute în șir cu ecranul tactil OLED rotund de 24 centimetri. Fără ramă vizibilă, acesta nu este masiv și nu se încălzește în timpul utilizării. Are o grafică impecabilă, culori extrem de vii și sistem de operare bazat pe Android Automotive, dar configurat în stil Mini. Avem aplicații, chiar și jocuri, o navigație full-screen bine pusă la punct, dar și integrarea Apple CarPlay și Android Auto. Interesant este că dacă alegem să folosim Waze, acesta va rula într-un pătrat și nu va folosi toată suprafața ecranului. În locul modurilor de rulare, avem Mini Experiences, care schimbă atât aspectul ecranului, de la culori, lumină ambientală și până la răspunsul accelerației. Putem alege dintre: Green, Core, Vivid, Timeless, Balance sau Go-Kart.
Trebuie menționată și noua aplicație MyMini care integrează acum mai multe informații despre mașină și poți gestiona o serie de comenzi. Poți chiar genera o cheie virtuala pe care o instalezi pe telefon și nu mai ai nevoie de cheia fizică pentru a deschide și porni modelul Cooper SE.
Ai simțit că-i lipsește ceva?
Deși ecranul central e superb, în mers e uneori dificil să reglezi sistemul de climatizare, de exemplu. Am simțit lipsa unor comenzi fizice pentru climatizare.
Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?
Mini oferă acum două variante de putere și patru variante de echipare.
Varianta de bază este Mini Cooper E Essential, cu un preț de pornire de 31.713 euro. Poți alege dintre două culori de caroserie, două tipuri de jante de 16 inchi, tapițerie din stofă și nu avem bordul îmbrăcat în materialul textil pe care îl regăsim pe echipările superioare. Urmează apoi nivelurile Classic, Favoured și John Cooper Works.
Exemplarul nostru este un Mini Cooper SE în echipare Favoured. Prețul de pornire pentru Cooper SE este de 35.650 euro, iar dacă adăugăm Favoured Trim, acesta crește la 37.377 euro. Modelul de test avea culoarea Blazing Blue (606 euro) și jante Night Flash de 18 inchi (909 euro). Pe lista de opționale a mai fost bifat și pachetul XL (8242 euro) ce include alarma, trapă panoramică din sticlă, geamuri fumurii spate, scaune față reglabile electric, scaune încălzite, cameră video pentru interior, Mini Experience Modes, faruri LED, asistent la parcare, sistem audio Harman Kardon, head-up display și sistem de încărcare wireless pentru telefonul mobil. Prețul final pentru modelul de test este de 47.992 euro.
Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?
Pentru modul cum se conduce și cât de bine este adaptată traficului urban și vieții între betoane. Dimensiunile o fac potrivită pentru orice loc de parcare, iar raza de bracaj este foarte redusă, oferind noului model o manevrabilitate de invidiat.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Faptul că poți ajunge la un preț de 50.000 euro pentru o mașină de dimensiunile mici.
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?
Aș elimina head-up display-ul de modă veche și aș adăuga un al doilea display în fața volanului.
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
…vrei un automobil electric extrem de agil, incredibil de simpatic și foarte, foarte plăcut la condus.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
…vrei ceva încăpător și practic.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Dacă aș cumpăra-o, ar fi a doua mașină.
Clientul perfect al mașinii?
Ca de obicei, Mini Cooper SE va fi foarte apreciat de cei care au nevoie de o mașină carismatică de oraș.
La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.
Cel mai bun Mini electric făcut până acum.