Cine este și ce vrea Volkswagen ID.3 de la viața noastră?
Volkswagen ID.3 este primul model electric din Wolfsburg gândit ca o mașină electrică — adică a fost construit pe o platformă dedicată, MEB. O să tot auzi de ea, pentru că abia a început să facă pui: Volskwagen ID.3, Volkswagen ID.4 și Škoda Enyaq sunt primele sale trei odoare. Alte opt-nouă sunt în curs de facere.
Cât despre ce vrea ID.3 să fie, depinde pe cine întrebi. Departamentul Vânzări de la Volkswagen îți va spune că ID.3 este Golful electricelor. Cei de la Marketing îl vor asocia nu doar cu Golf, ci și cu Beetle. Ambii au dreptate, cumva. Volkswagen ID.3 nu vrea să fie doar o mașină electrică, vrea să fie mașina electrică: prima opțiune în rândul celor care vor un hatch de familie alimentat la priză.
Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?
ID.3 nu este chiar primul hatchback electric de la Volkswagen — e-Golf abia ce și-a luat la revedere de la noi, după aproape șapte ani de prezență pe piață. Însă platforma modulară MEB permite reconfigurarea agregatului astfel încât să ofere mai mult spațiu la interior fără să lăbărțeze exteriorul. Iar designul lui ID.3 vine cu un remarcabil coeficient de frecare de doar 0.267; nu se-ncurcă-n aer, deci consumă mai puțin și, implicit, merge mai mult. Plus: e mai silențios.
Ce m-a impresionat cel mai tare la ID.3 este ușurința utilizării. S-au tot făcut, și se fac glume pe seama electricelor, cum că nu ar mai fi mașini, ci accesorii electrice. Ca un laptop, un telefon sau chiar căștile wireless; lucruri pe care le ții mult în priză. Inginerii Volkswagen au râs la gluma asta atâta cât știu nemții să râdă la o glumă, apoi și-au șters zâmbetele confuze de pe față și chiar au făcut din ID.3 un gadget.
Când intri în mașină, nu trebuie decât să apeși frâna, să comuți în D și să pleci. Și asta-i tot. Nu tu buton de pornire a motorului — el există, dar încă nu mi-am dat seama de ce; nu l-am folosit niciodată —, nu tu levier sau clăpiță pentru frâna de mână. La fel și când te oprești: comuți din D în P, ieși din mașină, încui și cam aia e.
Cu cine se bate pe piața din România?
E din ce în ce mai greu să găsești rivali echivalenți în ziua de azi, în special când vorbești de electrice. Ai putea să-l compari cu Hyundai Kona Electric, doar că acela este SUV. Poți să-l pui lângă BMW i3s, doar că aici deja vorbești de segmentul premium. Însă pentru Volkswagen ID.3 rivalul momentului este Nissan Leaf.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
Versiunea testată a fost 1st Edition Max — echivalentul versiunii Pro Performance cu opționalele Pachet Max, jante de 20 de inch și vopsea metalizată.
Fiecare linie de echipare are bateria sa. Echiparea entry-level, Pure, are baterie de 45 kWh. Pro are de 58 kWh. Pro S, vârful de gamă, are 77 kWh. Aproape la fel se întâmplă și cu motorizările: Pure este oferit doar cu motorul de 150 CP, Pro S vine cu motor cu 204 CP. Linia de echipare Pro este singura care-ți oferă opțiuni: Pro simplu, cu 150 CP sau Pro Performance, cu 204 CP.
Versiunea cu autonomia cea mai mare — Pro S, care promite 550 de kilometri cu un singur plin — este cea mai tentantă, însă diferența de preț dintre Pro Performance și Pro S este, în realitate, de vreo 10.000 €. În procesul de configurare, de Pro S se „agață” niște opționale de care nu poți scăpa.
Pro Performance este oferta cea mai echilibrată în momentul ăsta.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Mol România Viitorul e ELECTRIC! Încarcă-te cu energie de la MOL Plugee, simplu și rapid, chiar și în 30 de minute. Detalii aici
ID.3 Pro Performance are un consum mediu declarat de 14,5 kWh/100 km, cu 3,5 kWh/100 km mai puțin decât am obținut eu și cu aproape 50% mai puțin decât media ultimilor 1.000 de kilometri, așa cum îmi arăta mașina. Ce-i drept, în această mie de kilometri ID.3 a cunoscuți mulți utilizatori, unul mai curios decât celălalt de cum anume se comportă mașina în toate modurile de rulare.
Autonomia, în cazul versiunii cu baterie de 58 kWh este, indiferent de motorizarea aleasă, de 431 de kilometri. L-am preluat cu autonomie de 250 de kilometri de la București, am ajuns la Brașov cu aproape 40% baterie, suficient cât să duc și-n casă.
Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?
O primă observație ID.3 la drum a fost că e silențios la rulare, chiar și cu jantele aftermarket peste care au fost puse anvelopele de iarnă. Cu roțile standard, înalte și subțiri, îmi imaginez că ar trebui să fie și mai silențios. Poziția la volan este ceva mai înaltă decât te-ai aștepta de la un hatchback, dar normală pentru un hatchback electric care-și ascunde bateriile în podea.
ID.3 este un bun partener la drum întins, dar strălucește cu adevărat în oraș. Faptul că are motorul în spate — de aici asocierea cu primordialul Beetle — înseamnă și că puntea față este ușoară și, implicit, că direcția este nealterată de greutate. Și mai înseamnă și că unghiul de bracare primește câteva grade în plus: ID.3 virează din scurt, ceea ce-l face cu atât mai ușor de utilizat în mediul urban. Raza de bracaj este similară cu cea a citadinei Up.
O altă mențiune importantă: resursele de putere merg doar către roțile din spate. Înseamnă asta că ID.3 este distractiv la condus? O, da! Cea mai plăcută la condus electrică de până acum, dacă e să mă întrebi pe mine. (Nu, n-am mers cu Tesla Model 3.)
Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?
Pentru un hatchback electric, ID.3 este satisfăcător de confortabil. Pentru un hatchback de clasă compactă, este rigid: sutele de kilograme de baterie trebuie susținute cu suspensii mai dure. Nu e la fel de rafinat ca un Golf, dar nici nu-ți sparge dinții când dai cu el în gropi.
Cum ți se pare designul exterior?
Pe alb, chiar arată ca un accesoriu pe roți venit din viitor. Din fericire, poți alege și alte culori. Gri, de exemplu, este de efect, dar în același timp sobru și ușor de întreținut. Pe lista de culori mai ai și negru. Și atât. Volkswagen își cunoaște bine clientela.
Însă albul, pe de altă parte, este cel care evidențiază cumințenia lui ID.3 în materie de design exterior. Mașina aceasta trebuie să devină electrica poporului, așa că trebuie să placă tuturor. Dar e cool. Și cel mai ușor te convingi de asta când parchează un Nissan Leaf lângă tine.
Cum sunt materialele la interior?
Dacă ai fost la volanul unui BMW i3 — sau dacă pur și simplu ți-a plăcut suficient de mult încât să-l ții minte în tot acest timp —, atunci o să vezi similitudini puternice între cele două electrice. O zic în sensul bun: i3 chiar nu arată rău la interior. Însă asemănările se opresc la design.
De fapt, nici nu trebuie să te duci mai departe de Golf — trunchiul spiritual din care s-a desprins ID.3 — pentru a vedea că vlăstarul electric ID.3 încă nu a înverzit pe cât ar avea potențial să o facă. Pe scurt: există mai multe plastice tari decât m-aș fi așteptat.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Patru adulți călătoresc liniștiți în ID.3. Spațiul pentru genunchi pe bancheta din spate este mai mult decât decent pentru un hatchback compact. Chiar și cu locurile din spate mai sus decât cele din față — da, exact, ca la amfiteatru — și cu plafonul panoramic (care mai taie din spațiul pentru cap) vei putea invita pe bancheta din spate prieteni înalți. Nu mai înalți de doi metri, totuși.
Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?
Da, a fost dată de pereți în numele siguranței, în testele Euro NCAP. A căpătat cinci stele din cinci, cu punctaj bun la fiecare dintre categorii. Aici găsești desfășurătorul testului de siguranță.
Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
V-am zis cât de ușor este de utilizat? Că nu mai ai nevoie să apeși vreun buton sau să tragi vreo clăpiță ca să pleci de pe loc? V-am zis mai sus.
Mi-a plăcut faptul că luminile exterioare nu au fost folosite doar în scop decorativ. Adică are și lumini pentru baltă, dar, mai important, are și lumini în mânerele ușilor. Asta le face ușor de reperat noaptea.
Faptul că montantul A este bifurcat — ca la MPV-uri — ajută mult la vizibilitate, dar și la amplificarea senzației de spațiu la interior.
Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?
Două lucruri mi-ar fi plăcut să văd în ID.3: un sistem regenerativ one-pedal drive, în genul lui Nissan Leaf sau BMW i3. ID.3 este impresionant de eficient și fără el. Dar cu el ar fi perfect.
Apoi mai e și sistemul de operare. Puterea lui de procesare, mai precis. Avantajul folosirii ușoare — te urci în ea, o pui în D și pleci — este deseori anulat de încetineala sistemului de infotainment.
Cât mă costă toată afacerea?
ID.3, în versiunea entry-level Pure, cu 150 CP și baterie de 45 kWh, pleacă de la 33.920 €. Un Pro Performance cu 204 CP și 58 kWh se apropie de 38.000 €. Versiunea de top — 204 CP și bateria de 77 kWh — se apropie de 48.000 €, dar vine și mai bine echipată.
Cu ce vine în echiparea standard?
Pachetul de dotări standard nu este chiar sărăcăcios, nici măcar pe versiunea entry-level: toate luminile de la exterior sunt cu LED, parbrizul este încălzit, jantele au 18 inch, aerul condiționat este automat, oglinzile sunt electrice și au degivrare, ștergătoarele sunt automate, conectivitatea Apple CarPlay este wireless (în unele cazuri încă nu este, dar va fi la următorul update de software), iar suita de sisteme electronice de siguranță cuprinde până și pilotul automat adaptiv.
Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?
Sunt două, de fapt, și ambele îmi plac la fel de mult: pentru cât de ușor se operează și pentru cât de fain se conduce.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Nu-mi plac butoanele-i tactile. În ID.3 nu mai există butoane clasice, toate sunt desenate pe suporturi tactile. Vrei să dai mai tare sau mai încet? Trebuie să glisezi cu degetul pe banda care se întinde sub ecranul central. Bandă care este flancată de două benzi mai mici, fiecare dintre ele fiind comenzile — ai ghicit: tactile! — pentru climatizare. Până și butonul de avarii funcționează în același mod. Nici cele de pe volan — cu mici excepții — nu au scăpat de cutuma asta. Arată bine, dar nu sunt mai ușor de folosit. Dimpotrivă.
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă (…)
… vrei să aderi la lumea auto electrică printr-un pariu sigur și într-o mașină cool.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă (…)
… apreciezi butoanele clasice. ID.3 este enervant de futuristic la capitolul ăsta.
Știrbule, tu ți-ai cumpăra-o?
Sunt multe motive pentru care aș face-o — cum se conduce, autonomie, spațiu — și unul pentru care nu m-aș atinge de ea: butoanele tactile. Chiar nu știu, sincer, ce să răspund aici.
La final, descrie-mi mașina asta în 10 cuvinte.
Aceasta este viitoarea cea mai vândută mașină de la Volkswagen.