Cine este și ce vrea Volkswagen Tiguan eHybrid de la noi?
Lansat în 2007, Tiguan a intrat într-un segment al SUV-urilor compacte care devenea tot mai competitiv. Însă asta nu l-a împiedicat să devină un reper al segmentului și unul dintre favoriții clienților europeni.
A doua generație Tiguan a venit în 2016, iar modelul s-a transformat rapid într-un bestseller al gamei Volkswagen. În 2018, 2019 și 2020, Tiguan a fost cel mai bine vândut SUV compact din Europa.
Criza semiconductorilor l-a făcut să-și piardă coroana în 2021, dar s-a menținut totuși pe podiumul celor mai căutate SUV-uri compacte din Europa.
Tiguan a primit în 2020 un facelift, tot atunci fiind introdusă și versiunea hibridă cu încărcare la priză (PHEV), o premieră pentru SUV-ul german.
Tiguan eHybrid beneficiază de un sistem de propulsie alcătuit dintr-un motor termic de 1,4 litri și un motor electric pentru un total de 245 CP și 400 Nm. Transmisia este cu dublu ambreiaj și șase trepte.
O configurație similară este regăsită și pe alte modele din gama Volkswagen sau chiar din grup, cum ar fi Golf GTE sau Octavia iV.
Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?
Tiguan facelift a devenit ceva mai atrăgător din punct de vedere estetic, după ce Volkswagen a reproiectat câteva elemente exterioare. Avem blocuri optice cu design modificat, stopuri LED cu o nouă semnătură luminoasă, și alte mici retușuri. Totuși, abordarea designerilor a rămas una conservatoare.
În cazul versiunii PHEV, denumirea eHybrid se regăsește pe partea dreaptă a hayonului electric, iar portul de încărcare a fost amplasat pe aripa stânga față.
La interior, Tiguan a primit o planșă de bord digitală, volanul cu noua siglă Volkswagen și materiale de o calitate mai bună.
Ce concurenți are pe piața din România?
Segmentul lui Tiguan este foarte competitiv, fie că vorbim de SUV-uri compacte în general, fie că vorbim de modelele cu sistem plug-in hybrid. Cu toate acestea, Tiguan reușește să se mențină de ani buni în topul celor mai căutate SUV-uri compacte europene. În 2021, Tiguan a fost învins doar de Hyundai Tucson și Peugeot 3008, după ce fusese lider la jumătatea anului.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
Dacă vrei să-ți comanzi un Tiguan, poți alege între motorizări pe benzină (1,5 litri sau 2 litri) și diesel (2,0 TDI), dar poți opta și pentru varianta hibridă cu încărcare la priză. Așa cum spuneam mai sus, Tiguan eHybrid (denumirea comercială) are un sistem de propulsie alcătuit dintr-un motor de 1,4 litri TSI (150 CP) și unul electric (115 CP), ambele fiind montate pe puntea față. Această versiune are roți motrice față, iar întreg sistemul de propulsie generează 245 CP și 400 Nm.
Bateria de 13 kWh – sursa de energie a motorului electric – poate fi încărcată la prize casnice de 220V sau stații AC, însă puterea de încărcare (cel mult 3,6 kW) nu este printre cele mai bune în rândul hibrizilor plug-in. Încărcarea la putere maximă durează aproximativ 3,7 ore, iar la 2,3 kWh (priză casnică), încărcarea completă durează 5 ore. Cea mai bună soluție ar fi să încarci bateria acasă, peste noapte. Sau la locul de muncă, dacă ai acolo o stație pe care să o folosești cât timp mașina e parcată.
Versiunea PHEV a lui Tiguan este interesantă și reprezintă o soluție viabilă pentru cei care au posibilitatea încărcării bateriei acasă/la birou. Și spun asta deoarece bateria oferă suficientă autonomie electrică pentru nevoile zilnice în oraș.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Potrivit celor de la Volkswagen, exemplarul Tiguan eHybrid testat de noi consumă, în medie, 1,7 litri/ 100 km cu bateria încărcată complet. După cele câteva zile de test și un total de aproape 500 de kilometri, eu am obținut un consum de 6,7 litri, cu mențiunea că nu am efectuat nicio sesiune de încărcare a bateriei. Cu bateria plină, am parcurs circa 40 de kilometri în regim 100% electric. După descărcarea bateriei, mașina trece în modul hybrid clasic, bazându-se în principal pe motorul termic, în timp ce motorul electric ajută la plecările de pe loc, la deplasarea cu viteze mici și în momentele în care apeși la podea pedala de accelerație.
Cu bateria încărcată și rezervorul plin, autonomia lui Tiguan eHybrid ajunge cu lejeritate la peste 800 de kilometri.
Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?
Tiguan eHybrid te îndeamnă la calm, la un mers liniștit până la destinație, cu toate că are capacitatea să îți ofere și o doză de dinamism la volan. Rulează foarte bine pe orice tip de drum, este ideală pentru o familie cu unul sau doi copii. Suspensia este ușor zgomotoasă când treci peste anumite denivelări sau gropi, mai ales când mașina este echipată cu jantele de 20 inchi, cum a fost în cazul exemplarului testat.
Chiar și așa, Tiguan eHybrid este o mașină confortabilă și bine articulată în care poți să faci drumuri lungi fără să te simți obosit.
Cum ți se pare designul exterior?
Nu sunt un fan al produselor ieșite din mâinile designerilor Volkswagen, dar apreciez că au făcut eforturi să transforme o mașină conservatoare precum Tiguan într-un SUV compact ceva mai atrăgător.
Cum sunt materialele la interior?
De bună calitate, acesta ar fi răspunsul scurt și la obiect. Chiar și plasticele pe care le găsim de obicei în orice habitaclu sunt plăcute la atingere, cu câteva excepții, însă nivelul finisajelor este bun.
Am apreciat buzunarele portierelor care au căptușeală, însă am fost ușor dezamăgit de zonele cu plastic lucios, care se umplu de praf și amprente și sunt greu de curățat.
Per total, interiorul este de bună calitate și se simte că Volkswagen a investit mai multă atenție la acest capitol.
Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.
Doar 9, pentru că mi-ar fi plăcut să aibă un spațiu de depozitare consistent și în cotieră. Restul zonelor existente sunt suficiente pentru nevoile multor clienți.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Încap lejer 4 sau 5 pasageri adulți. Există spațiu bun atât la nivelul genunchilor, cât și la cap. Portbagajul de 615 litri este suficient pentru bagajele unei familii sau ale prietenilor cu care pleci în vacanță.
Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?
EuroNCAP a testat modelul Tiguan în 2016. Atunci, SUV-ul mărcii germane a primit scorul general maxim de cinci stele. Gradul de protecție pentru pasagerii adulți a fost de 96%, protecția copiilor a fost notată cu 84%, iar pentru protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, Tiguan a fost notat cu 72%. Sistemele de asistență au fost evaluate la 68%.
Tiguan facelift nu a trecut prin testele organizației independente – în general, Euro NCAP nu obișnuiește să testeze și versiunile cu facelift – însă trebuie menționat că nemții au continuat să vină cu sisteme noi de siguranță și asistare.
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Primul lucru care-mi vine în minte este momentul când m-am urcat la volan și am văzut că bateria este plină, ocazie cu care am putut să rulez electric pentru circa 40 de kilometri prin oraș. Se putea și mai bine din perspectiva autonomiei oferite de bateria de 13 kWh, însă merită apreciat faptul că Volkswagen oferă în premieră o alternativă electrificată pe Tiguan.
Instrumentarul de bord digital este un alt reper important și îmi place că poți să-l personalizezi în funcție de preferințele tale.
Ai simțit că-i lipsește ceva?
Nu, dar mai sunt lucruri care puteau fi îmbunătățite. De exemplu, meniul sistemului de infotainment avea nevoie de mai multă simplitate, fiind uneori complicat să cauți diverite funcții prin submeniuri. Grafica avea și ea nevoie de un aer mai proaspăt.
Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?
Volkswagen Tiguan eHybrid în echipare Elegance are un preț de pornire de aproximativ 42.600 de euro (TVA inclus).
Mașina testată, cu o serie de echipări opționale precum pachetul de iarnă, mufe USB-C la interior, jante de 20 de inchi, suspensie cu reglare adaptivă și plafon panoramic din sticlă, are un preț de 47.900 de euro. Dacă aplicăm bonusurile prin programul Rabla Plus, prețul final ajunge la 41.400 de euro.
Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?
Spațiul interior oferit.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Sistemul de infotainment cu meniu prea complicat.
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?
Cresc puterea de încărcare a bateriei electrice.
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
…vrei o mașină de familie care să îți ofere spațiu și confort.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
…nu ai stație de încărcare acasă sau la birou.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Da, în momentul în care aș avea copii.
Clientul perfect al mașinii?
Familiile care se bazează pe mașină nu doar în călătoriile zilnice, ci și în concedii.
La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.
O mașină excelentă pentru familie, acum și în versiune cu încărcare la priză.