Mașinile hibride reprezintă punctul de trecere între arderea internă și full electric. E o tehnologie care a luat naștere acum mai bine de 120 de ani, dar pe care producătorii au început s-o implementeze la scară largă undeva la finalul secolului trecut.
Poate cel mai cunoscut model hibrid este Toyota Prius. Și pe bună dreptate, în condițiile în care niponul și-a început cariera într-o perioadă în care lumea era fascinată de motoarele V10 și de performanțele pentru 0-100 km/h afișate în cât mai puține secunde. Sigur, popularitatea hibridelor n-a venit instantaneu, însă promotorii segmentul au dus la capăt sarcinile de serviciu: fiabilitate și consum redus.
Împinși serios de noile reglementări în materie de emisii, producătorii n-au mai putut ignora hibrizii, iar astăzi găsești câte un astfel de sistem de propulsie (mild-hybrid, full-hybrid sau plug-in hybrid) în ograda tuturor mărcilor de pe piață.
Pe silențios dar de neoprit, electrificarea a luat pe sus lumea mobilității, cu avantaje evidente: o mașină electrică nu poluează, poate fi încărcată acum cu ușurință, presupune costuri reduse de întreținere și facilități fiscale. Misiunea PPC Blue este de accelera tranziția energetică în transport și construiește infrastructura de mobilitate în toată lumea.
Descoperă aici stațiile de încărcare potrivite pentru tine și mașina ta, acasă, la birou sau în tranzit.
Mașinile hibride în Europa în 2022
2022 a fost încă un an cu multe necunoscte pentru producătorii auto. Pandemia, criza globală de microcipuri și conflictul din Ucraina au adus multe semne de întrebare în ședințele constructorilor. Unii au închis temporar uzine, alții au redus producția anumitor modele și s-au concentrat pe noutăți. Fiecare a gândit o strategie nouă în funcție de variațiile apărute în piață.
În acest context, mulți producători au mizat pe popularitatea în creștere a electricelor și hibridelor, iar rezultatele au fost pe măsură.
Conform raportului publicat de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), anul trecut au fost înmatriculate 9,3 milioane de mașini noi în Uniunea Europeană, în scădere cu 4,6%. Dintre acestea 2,08 milioane au fost hibride (+8,6% față de 2021), iar 874.000 au fost hibride plug-in (+1,2% comparativ cu 2021).
Aici o să adaug o steluță, întrucât ACEA – pe baza informațiilor pe care le primește – a întocmit raportul despre hibrizi într-un mod mai puțin fericit. Mai precis, în această categorie sunt incluse atât modelele full-hybrid, cât și cele mild-hybrid.
Ca să ai întreg contextul, electricele au adunat 1,12 milioane de unități (+28%), modelele cu motoare pe benzină au ajuns la 3,37 de milioane de exemplare (-12,8%), iar cele diesel au totalizat 1,52 de milioane de unități (-19,7%).
Mașinile hibride în România în 2022
Aceeași tendință în creștere a fost înregistrată și în România. Dintre cele 127.948 de mașini noi înmatriculate anul trecut pe piața locală, 12.279 au fost full-hybrid (+30,8% față de 2021), iar 3.830 au fost hibride cu încărcare la priză (+32.4%).
În topul constructorilor care au vândut cele mai multe hibride în România se află Toyota (8.334 de unități), Hyundai (940 de exemplare) și Honda (924 de mașini). Mercedes-Benz a comercializat cele mai multe exemplare plug-in hybrid: 708. Nemții împart podiumul categoriei cu Hyundai (432 de unități) și BMW (421 de exemplare).
Mașinile hibride din România în 2023
Mai jos găsești toate mașinile hibride și hibride plug-in pe care le poți cumpăra în România în 2023, aranjate în ordine alfabetică. Lansări și îmbunătățiri – a se citi facelift-uri – o să tot fie pe parcursul anului, motiv pentru care lista va fi actualizată.
Alfa Romeo
De la jumătatea anului trecut, Alfa Romeo are un hibrid în gamă. Și nu orice hibrid, ci unul cu încărcare la priză: Tonale PHEV (plug-in hybrid). Modelul devine al doilea SUV din gama curentă și se poziționează sub Stelvio. Alături de varianta plug-in hybrid cu 280 CP, Tonale poate fi comandat cu o motorizare mild-hybrid (MHEV) la 48V de 1,5 litri în versiuni de 130 CP și 160 CP. În mod normal, nu mi-aș fi îndreptat atenția către versiunile mild-hybrid, dar spre deosebire de alte configurații tehnice de acest fel, Tonale MHEV oferă, pentru perioade și distanțe foarte scurte, o rulare pur electrică. Cam ca un hibrid clasic.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Alfa Romeo Tonale MHEV | 34.900 – 44.400 | 130 – 160 | – | SUV compact |
2. | Alfa Romeo Tonale PHEV | 52.500 – 54.000 | 280 | 60 – 69 | SUV compact |
Audi
Audi este unul dintre constructorii cu experiență în segmentul hibrizilor cu încărcare la priză. Nemții au fost primii care au pus pe liniile de asamblare, în serie mică, un astfel de sistem de propulsie (Audi Duo). Se întâmpla în 1989. Primul PHEV fabricat în masă a fost A3 Sportback e-tron, iar astăzi gama hibridă a mărcii se întinde în mai toate segmentele în care activează.
Cei care caută un hibrid clasic, fără cabluri pentru reîncărcarea din surse externe, nu vor găsi răspuns în portofoliul Audi.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Audi A3 Sportback | 42.230 – 45.490 | 204 – 245 | 63 | Hatchback compact |
2. | Audi Q3 | 49.301 – 52.700 | 245 | 51 | SUV compact |
3. | Audi Q3 Sportback | 51.300 – 54.700 | 245 | 50 | SUV compact |
4. | Audi Q5 | 61.800 – 69.100 | 299 – 367 | 62 | SUV mediu |
5. | Audi Q5 Sportback | 65.800 – 71.500 | 299 – 367 | 59 | SUV mediu |
6. | Audi A6 | 62.339 – 75.500 | 299 – 367 | 56 | Sedan mare |
7. | Audi A6 Avant | 65.600 – 78.100 | 299 – 367 | 56 | Break mare |
8. | Audi Q7 | 79.700 – 92.700 | 381 – 462 | 48 | SUV mare |
9. | Audi Q8 | 86.500 – 102.900 | 381 – 462 | 45 | SUV mare |
BMW
Divizia Project i a fost primul semn că BMW urmărește electrificare. A urmat debutul brandului BMW i și lansarea modelelor i3 și i8. Astăzi, marca germană, pe baza know-how-ului acumulat, pune pe piață nu doar electrice care pot stabili standarde în anumite domenii, dar și hibrizi cu încărcare la priză. Iar oferta de PHEV-uri punctează multe dintre segmentele în care BMW are reprezentanți.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | BMW Seria 2 AT | 43.316 – 46.291 | 245 – 326 | 83 – 93 | Monovolum compact |
2. | BMW Seria 3 | 48.552 – 54.026 | 204 – 292 | 52 – 62 | Sedan mediu |
3. | BMW Seria 3 Touring | 50.278 – 58.251 | 204 – 292 | 47- 61 | Break mediu |
4. | BMW X1 | 47.422 – 49.802 | 245 – 326 | 76 – 92 | SUV compact |
5. | BMW X2 | 48.076 | 220 | 51 – 54 | SUV compact |
6. | BMW X3 | 62.892 | 292 | 42 – 50 | SUV mediu |
7. | BMW Seria 5 | 63.189 – 75.208 | 292 – 394 | 49 – 61 | Sedan mare |
8. | BMW Seria 5 Touring | 65.926 – 68.544 | 292 | 47 – 57 | Break mare |
9. | BMW X5 | 81.277 | 394 | 77 – 88 | SUV mare |
10. | BMW Seria 7 | 117.096 – 140.420 | 489 – 571 | 77- 87 | Limuzină |
11. | BMW XM | 170.051 | 653 | 82 – 88 | SUV mare |
Citroën
Pentru moment, oferta hibridă Citroën pentru 2023 nu se schimbă. Astfel, în gama constructorului francez vei găsi două modele hibride cu încărcare la priză, ambele din familia C5: C5 Aircross și C5 X.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Citroën C5 Aircross | 44.400 – 48.400 | 180 – 225 | 57 – 64 | SUV compact |
2. | Citroën C5 X | 49.301 – 54.500 | 180 – 225 | 55 – 60 | Crossover/ SUV mediu |
Cupra
Cupra rămâne unul dintre cele mai tinere branduri apărute pe piață. Derivat dintr-o fostă divizie de performanță, Cupra a pus în showroom-uri, nu doar mașini cu resurse generoase, ci și mașini adaptate erei actuale: hibrizi plug-in. Pentru a demonstra că noul brand Cupra nu e neapărat un geamăn dopat al Seat, ibericii au adus pe piață un model independent: Formentor. Iar asta poate reprezenta o declarație în fața celor care credeau că lucrurile din spate se vor mișca fix la fel ca până la despărțirea oficială de brandul-mamă.
Sigur, Cupra a pus umărul și la dezvoltarea lui Leon și Leon Sportstourer. Ar fi fost și ciudat să nu profite deja de popularitatea modelelor de clasă compactă pe care până la înființarea companiei le-au tot administrat steroizi.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Cupra Formentor | 37.510 – 44.077 | 204 – 245 | 54 – 58 | SUV compact |
2. | Cupra Leon | 39.656 – 44.286 | 204 – 245 | 59 – 62 | Hatchback compact |
3. | Cupra Leon Sportstourer | 41.623 – 45.503 | 204 – 245 | 59 – 61 | Break compact |
Dacia
2022 a fost un an important pentru Dacia. Nu doar că marca de la Mioveni a reușit performanțe excelente pe cele mai mari piețe externe, dar a adus în gamă primul hibrid: Jogger Hybrid.
Modelul a fost prezentat în cursul anului trecut, însă producția doar ce a început. Versiunea hibridă fără încărcare la priză a lui Jogger folosește un motor termic pe benzină de 1,6 litri și două motoare electrice pentru un total de 140 CP. Același sistem de propulsie îl găsești și în gama Renault pe Clio și Captur.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Dacia Jogger Hybrid | 23.750 – 25.500 | 140 | – | Break subcompact |
DS Automobiles
DS Automobiles nu schimbă oferta hibridă pentru 2023. La fel ca anul trecut, marca franceză oferă motorizări plug-in hybrid pe trei dintre cele patru modele disponibile în gamă. Pentru moment, nu informații oficiale cu privire la extinderea gamei până la finalul anului.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | DS 4 | 49.800 – 55.000 | 225 | 55 | Hatchback/ Crossover compact |
2. | DS 7 Crossback | 56.100- 77.200 | 225 – 360 | 58 | SUV compact |
3. | DS 9 | 71.900 – 84.200 | 250 – 360 | 48 | Sedan mare |
Fiat
În oferta Fiat vei găsi câteva modele care au în denumirea comercială cuvântul Hybrid. Sistemul folosit de italieni este însă mai degrabă un mild-hybrid (MHEV) decât un full-hybrid. Dar spre deosebire de alte sisteme MHEV, cel dezvoltat de Fiat poate pune mașina în mișcare fără ca motorul termic să pornească. Pentru distanțe foarte scurte și la viteze mici.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Fiat 500 Hybrid | 16.600 – 18.998 | 70 | – | Hatchback mic |
2. | Fiat 500 Cabrio Hybrid | 19.100 – 21.033 | 70 | – | Cabrio mic |
3. | Fiat Tipo Hybrid | 25.950 – 29.250 | 130 | – | Hatchback subcompact |
4. | Fiat Tipo SW Hybrid | 27.450 – 30.750 | 130 | – | Break subcompact |
Ford
2022 a fost anul în care Ford a anunțat că renunță la două dintre modelele iubite de europeni: Fiesta și Mondeo. Constructorul american continuă planurile prin care schimbă portofoliul și îl transformă într-unul electric. În prezent, în gama Ford, clienții pot alege atât modele full-hybrid, cât și plug-in hybrid. Mai precis, Kuga și Explorer sunt SUV-urile care pot să ofere o mică parte din senzațiile unei mașini capabile să ruleze și electric.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Ford Kuga Hybrid | 32.650 – 46.100 | 190 | – | SUV compact |
2. | Ford Kuga PHEV | 41.600 – 48.100 | 225 | 56 | SUV compact |
3. | Ford Explorer PHEV | 89.900 – 91.000 | 457 | 48 | SUV mare |
Honda
În 2019, Honda a anunțat că până la finalul anului 2022, toată gama de modele europene va fi electrificată. Și japonezii s-au ținut de promisiune. În prezent, toate modelele mărcii disponibile în Europa vin cu motorizări hibride. Există și o excepție: Civic Type R, dar doar dacă vrei să consideri hot hatch-ul ca fiind un model de sine stătător și nu un membru al familiei Civic. De ținut minte că Honda nu are în gamă hibrizi cu încărcare la priză.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Honda Jazz | 23.850 – 27.250 | 109 | – | Hatchback subcompact |
2. | Honda HR-V | 33.040 – 33.040 | 131 | – | SUV subcompact |
3. | Honda Civic | 32.990 – 38.490 | 184 | – | Hatchback compact |
4. | Honda CR-V | 39.500 – 43.500 | 184 | – | SUV compact |
Hyundai
Hyundai continuă să aibă în portofoliu motorizări pentru toate gusturile: de la diesel și benzină la hibride, hibride plug-in și electrice. În 2023, Tucson și Santa Fe rămân singurele opțiuni pentru cei car vor un model hibrid. Comparativ cu anul trecut, din gamă a dispărut complet Ioniq.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Hyundai Tucson Hybrid | 35.057 – 43.863 | 230 | – | SUV compact |
2. | Hyundai Tucson PHEV | 46.124 – 48.504 | 265 | 62 | SUV compact |
3. | Hyundai Santa Fe Hybrid | 56.358 | 230 | – | SUV mediu |
4. | Hyundai Santa FE PHEV | 60.523 | 265 | 58 | SUV mediu |
Jaguar
Jaguar trece printr-o amplă perioadă de reorganizare. Marca britanică se pregătește să devină 100% electrică – din 2025 – însă până atunci, portofoliul a fost diversificat, astfel încât să includă versiuni cât mai variate. Să acopere cumva gusturile din piață. Hibrizi clasici, fără încărcare la priză, n-o să găseșți în oferta mărcii britanice, dar poți alege din două SUV-uri echipate cu sisteme plug-in hybrid.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Jaguar E-Pace | 66.063 – 72.078 | 309 | 68 | SUV compact |
2. | Jaguar F-Pace | 78.457 – 92.642 | 404 | 59 | SUV mediu |
Jeep
De anul acesta, Jeep are în ofertă un model electric: Avenger. Dar în portofoliu există și modele plug-in hybrid pe care le găsești sub logoul 4xe. În prezent, clienții pot alege Renegade 4xe, Compass 4xe și Wrangler 4xe, iar pe parcursul anului va fi integrat în gamă și Grand Cherokee 4xe. Mai mult, o versiune a sistemului mild-hybrid care oferă o rulare pur electrică pe distanțe foarte scurte și la viteze mici este disponibilă pe Renegade și Compass.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Jeep Renegade 4xe | 40.500 – 47.400 | 190 – 240 | 43 – 44 | SUV mic |
2. | Jeep Renegade e-hybrid | 30.000 – 32.750 | 130 | – | SUV mic |
3. | Jeep Compass 4xe | 46.000 – 50.500 | 190 – 240 | 50 | SUV compact |
4. | Jeep Compass e-hybrid | 35.451 – 40.298 | 130 | – | SUV compact |
5. | Jeep Wrangler 4xe | 78.500 – 81.000 | 381 | 53 | Off-road |
6. | Jeep Grand Cherokee 4xe | – | 381 | 51 | SUV mare |
Kia
La fel ca Hyundai, Kia vine cu o ofertă variată de motorizări. În gamă găsești în continuare benzină și diesel, dar alături de ele sunt disponibile și modele hibride, plug-in hybrid și electrice. Momentan, în gama de hibrizi cu și fără încărcare la priză, Kia are patru modele.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Kia Niro HEV | 32.047 – 37.235 | 141 | – | SUV subcompact |
2. | Kia Niro PHEV | 38.047 – 43.235 | 180 | 65 | SUV subcompact |
3. | Kia Xceed PHEV | 36.900 | 141 | 42 – 48 | Hatchback/ crossover compact |
4. | Kia Sportage HEV | 36.419 – 42.488 | 230 | – | SUV compact |
5. | Kia Sportage PHEV | 43.440 – 47.962 | 265 | 70 | SUV compact |
6. | Kia Sorento HEV | 47.005 – 56.763 | 230 | – | SUV mediu |
7. | Kia Sorento PHEV | 55.961 – 64.172 | 265 | 68 | SUV mediu |
Land Rover
Land Rover este unul dintre constructorii cu o gamă aproape complet electrificată. Dintre cele șapte modele care intră în portofoliul mărcii britanice, doar Discovery nu poate fi comandat în versiune plug-in hybrid.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Land Rover Discovery Sport | 57.263 – 74.411 | 309 | 66 | SUV mediu |
2. | Land Rover Defender | 81.682 – 118.893 | 404 | 53 | Off-roader |
3. | Range Rover Evque | 53.610 – 78.243 | 309 | 66 | SUV compact |
4. | Range Rover Velar | 79.004 – 98.592 | 404 | 53 | SUV mediu |
5. | Range Rover | 138.457 – 205.323 | 440 -510 | 110 – 112 | SUV mare |
6. | Range Rover Sport | 107.457 – 142.800 | 440 – 510 | 112 – 114 | SUV mare |
Lexus
Indiferent din ce direcție vrei să privești la gama Lexus, un lucru e clar. Absolut toate modelele mărcii disponibile în Europa sunt hibride, hibride plug-in sau electrice. Singura excepție, depinde cum ești dispus s-o vezi, este LC Convertible, versiunea decapotabilă a coupé-ului LC. În rest, producătorul nipon se adresează europenilor din postura unui brand electrificat.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Lexus UX | 40.863 – 56.970 | 184 | – | SUV compact |
2. | Lexus NX | 57.960 – 74.140 | 243 | – | SUV mediu |
3. | Lexus NX PHEV | 71.170 – 80.010 | 309 | 65 | SUV mediu |
4. | Lexus RX | 80.550 – 98.300 | 250 – 371 | – | SUV mare |
5. | Lexus RX PHEV | 90.075 – 98.485 | 309 | 65 | SUV mare |
6. | Lexus ES | 55.355 – 72.510 | 218 | – | Sedan mare |
7. | Lexus LS | 110.622 – 153.835 | 359 | – | Limuzină |
8. | Lexus LC | 112.913 – 128.430 | 359 | – | Coupé sport |
Mazda
În 2023, Mazda punctează segmentul hibridelor cu două modele: Mazda 2 Hybrid – rodul colaborării cu Toyota, sau ca să o spun cu subiect și predicat, un Yaris hibrid cu sigle Mazda – și MX-30 e-Skyactiv R-EV – adică un plug-in hybrid pe baza electricului cu același nume.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Mazda 2 Hybrid | 20.790 – 25.390 | 116 | – | Hatchback mic |
2. | Mazda MX-30 PHEV | NA | 170 | 85 | SUV compact |
Mercedes-Benz
Mercedes-Benz a înțeles rapid schimbările care au loc în piață și a intervenit în gama proprie. Pe lângă oferta generoasă de electrice, nemții au în portofoliu o mulțime de hibride cu încărcare la priză. Sistemele convenționale full-hybrid n-au fost luate în vizor de inginerii mărcii germane, însă variantele PHEV pe care le găsești în ofertă vin să acopere un interval mare de piață.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Mercedes Clasa A | 46.290 | 218 | 72 | Hatchback compact |
2. | Mercedes Clasa A Sedan | 46.900 | 218 | 74 | Sedan compact |
3. | Mercedes CLA Coupé | NA | 218 | 72 | Sedan-coupé compact |
4. | Mercedes CLA Shooting Brake | NA | 218 | 68 | Break compact |
5. | Mercedes Clasa B | 44.168 | 218 | 70 | Monovolum compact |
6. | Mercedes Clasa C | 59.890 – 69.770 | 313 – 381 | 105 – 110 | Sedan mediu |
7. | Mercedes Clasa C T-Modell | 61.380 | 313 | 107 | Break mediu |
8. | Mercedes Clasa E | 68.040 – 74.580 | 306 – 320 | 50 – 57 | Sedan mare |
9. | Mercedes Clasa E T-Modell | 70.880 – 77.270 | 306 – 320 | 53- 54 | Break mare |
10. | Mercedes GLA | 51.203 | 218 | 65 | SUV compact |
11. | Mercedes GLC | 71.660 – 74.490 | 313 – 381 | 45 – 50 | SUV mediu |
12. | Mercedes GLC Coupé | 64.590 – 66.570 | 306 – 320 | 46 – 50 | SUV mediu |
13. | Mercedes GLE | 82.800 – 84.730 | 320 – 333 | 93 – 97 | SUV mare |
14. | Mercedes GLE Coupé | 90.030 – 91.970 | 320 – 333 | 101 | SUV mare |
15. | Mercedes Clasa S | 129.100 – 143.570 | 510 | 104 | Limuzină |
Mini
Singurul model Mini pe care îl poți comanda acum într-o variantă plug-in hybrid este Countryman. Conform oficialilor mărcii, SUV-ul va primi o generație nouă anul acesta, iar odată cu ea vom face cunoștință și cu o versiune electrică.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autononmie EV (km) | Segment | |
1. | Mini Countryman | 43.971 | 220 | 51 | SUV subcompact |
Mitsubishi
De anul acesta, în gama Mitsubishi și-a făcut apariția o nouă generație ASX. Și la fel ca în cazul lui Mazda 2 Hybrid – Toyota Yaris Hybrid, noul ASX vine sub straiele unui Renault Captur, dar cu sigle nipone. Modelul e disponibil în versiuni pe benzină, benzină mild-hybrid, full-hybrid și plug-in hybrid. Gama Mitsubishi de modele capabile să ruleze și electric este completată de Eclipse Cross PHEV.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Mitsubishi Eclipse Cross | 39.496 – 51.753 | 188 | 45 | SUV compact |
2. | Mitsubishi ASX HEV | NA | 145 | – | SUV subcompact |
3. | Mitsubishi ASX PHEV | NA | 160 | 49 | SUV subcompact |
Nissan
Deși Nissan a fost un promotor în segmentul electricelor – prin Leaf -, marca niponă abia acum începe să aducă în gamă mașini hibride. Și în aproximativ un an, japonezii au reușit să pună în fața publicului o ofertă hibridă formată din SUV-uri. Ba mai mult, tehnologia disponibilă pe Qashqai și X-Trail – denumire comercială e-Power – se apropie mai mult de cea folosită pe electricele cu range extender, decât pe hibrizii convenționali.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Nissan Juke | 31.180 – 33.340 | 143 | – | SUV subcompact |
2. | Nissan Qashqai | 38.890 – 45.120 | 190 | – | SUV compact |
3. | Nissan X-Trail | 41.040 – 56.090 | 204 – 213 | – | SUV mediu |
Opel
În 2023, Opel nu schimbă oferta în materie de hibrizi. În gama constructorului german, clienții vor găsi exclusiv versiuni hibride cu încărcare la priză. Unele dintre ele au fost integrate pe Astra, unul dintre cele mai populare modele din gama mărcii.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Opel Grandland | 42.260 – 49.660 | 225 – 300 | 66- 69 | SUV compact |
2. | Opel Astra | 36.680 – 44.220 | 180 – 225 | 60 | Hatchback compact |
3. | Opel Astra Sports Tourer | 37.120 – 45.335 | 180 – 225 | 60 | Break compact |
Peugeot
Peugeot reușește să aducă o gamă generoasă de hibrizi în fața publicului european. Francezii au versiuni PHEV atât în clasa compactă, cât și în segmentul mediu. Iar de anul acesta, în portofoliu a intrat și noul crossover 408.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Peugeot 308 | 38.000 – 47.300 | 180 -225 | 59 | Hatchback compact |
2. | Peugeot 308 SW | 39.200 – 48.700 | 180 – 225 | 58 | Break compact |
3. | Peugeot 3008 | 44.200 – 56.100 | 180 – 300 | 56 – 59 | SUV compact |
4. | Peugeot 508 | 40.877 – 69.000 | 225 – 360 | 46 – 58 | Sedan mediu |
5. | Peugeot 508 SW | 42.305 – 70.300 | 225 – 360 | 46 – 57 | Break mediu |
6. | Peugeot 408 | 44.200 – 50.400 | 180 – 225 | 64 | Crossover mediu |
Porsche
Pe piață există constructori care au ales să folosească sistemele hibride pentru îmbunătățirea eficienței mașinilor. Dar mai există și constructorii care au văzut în această tehnologie un punct de plecare pentru creșterea performanțelor. Iar Porsche intră în a doua categorie. Hibrizii cu încărcare la priză fac parte de ceva vreme din oferta nemților, însă ei au fost gândiți pentru a aduce și mai multă sportivitate, și nu neapărat pentru a crește eficiența în materie de consum.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Porsche Cayenne | 101.057 – 187.087 | 462 – 680 | 53 – 56 | SUV mare |
2. | Porsche Cayenne Coupé | 105.523 – 190.806 | 462 – 680 | 54 – 57 | SUV mare |
3. | Porsche Panamera | 120.728 – 213.165 | 462 – 700 | 49 – 53 | Sedan-coupé |
4. | Porsche Panamera Sport Turismo | 123.716 – 203.921 | 462 – 700 | 48 – 52 | Break/crossover |
Renault
Electrificarea mărcii Renault a început acum un deceniu, odată cu lansarea electricului Zoe. Între timp, gama de electrice s-a extins cu Megane E-Tech Electric, însă francezii n-au uitat și de sistemele hibrid. Astfel, pentru 2023, clienții care vor un astfel de sistem de propulsie semnat de Renault pot opta fie pentru unul convențional (full-hybrid), fie pentru unul cu încărcare la priză.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Renault Clio HEV | 21.290 – 20.330 | 140 | – | Hatchback subcompact |
2. | Renault Captur HEV | 23.900 – 28.850 | 145 | – | SUV subcompact |
3. | Renault Captur PHEV | 32.200 – 35.050 | 160 | 50 | SUV subcompact |
4. | Renault Arkana HEV | 27.900 – 33.300 | 145 | – | SUV compact |
5. | Renault Austral HEV | 35.700 – 40.900 | 160 – 200 | – | SUV compact |
Seat
Seat beneficiază de know how-ul Volkswagen, motiv pentru care, în gama ibericilor există câteva modele hibride cu încărcare la priză cu sisteme preluate de pe mașinile grupului german. Din ofertă lipsesc versiuni full-hybrid.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Seat Leon | 32.236 | 204 | 63 | Hatchback compact |
2. | Seat Leon Sportstourer | 32.911 | 204 | 62 | Break compact |
3. | Seat Tarraco | 42.600 – 44.367 | 245 | 46 | SUV mediu |
Škoda
Strategia întâlnită în cadrul Seat este replicată și de Škoda. La scurt timp de la debutul lui Superb plug-in hybrid – vârful de gamă al mărcii – și-a făcut apariția o configurație similară și pe mult mai popularul Octavia.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Škoda Octavia | 35.213 – 36.667 | 204 | 70 | Sedan compact |
2. | Škoda Superb | 36.276 – 39.815 | 218 | 57 | Sedan mediu |
3. | Škoda Superb Combi | 37.487 – 40.775 | 218 | 56 | Break mediu |
Subaru
În Europa, Subaru a devenit o marcă pentru nostalgici. În ultimii ani, prezența mărcii s-a redus considerabil, dar cu toate acestea, producătorul japonez a continuat să aducă pe Bătrânul Continent tehnologiile care au consacrat brandul: motoarele boxer și sistemul de tracțiune integrală Symmetrical All Wheel Drive. În plus, Subaru a reușit să integreze un sistem hibrid de propulsie care promite rulare pur electrică pe distanțe scurte și la viteze mici.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Subaru Forester | 38.190 – 46.290 | 150 | – | SUV compact |
2. | Subaru Impreza | 32.790 – 35.390 | 150 | – | Hatchback compact |
3. | Subaru XV | 33.390 – 38.550 | 150 | – | SUV subcompact |
Suzuki
Suzuki pune în aplicare parteneriatul pe care îl are cu Toyota. În urma acestui proiect s-au născut Across și Swace, două modele hibride cu reprezentant direct în gama Toyota. Pe lângă acestea, noul S-Cross, dar și Vitara, completează oferta electrificată Suzuki în Europa.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Suzuki Vitara | 24.910 – 30.400 | 115 | – | SUV mic |
2. | Suzuki S-Cross | 26.900 – 31.950 | 115 | – | SUV mic |
3. | Suzuki Swace | 24.300 – 27.660 | 122 | – | Break compact |
4. | Suzuki Across PHEV | 52.500 | 306 | 75 | SUV mediu |
Toyota
A trecut un sfert de secol de la prezentarea primului Prius, model hibrid care a schimbat percepția publicului asupra electrificării. O nouă genrație Prius doar ce a fost prezentată, iar în Europa va fi disponibilă exclusiv într-o variantă plug-in hybrid. Până la debutul comercial, clienții vor avea acces în continuare la a patra generație full-hybrid.
Succesul înregistrat de sistemul hibrid dezvoltat de inginerii niponi a fost rapid implementat și pe alte modele din gamă, iar astăzi, există puține exemple în gama Toyota care nu folosesc o astfel de motorizare. În plus, constructorul nipon a completat oferta cu hibrizii plug-in, și mai nou, cu electrice. Despre acestea din urmă poți citi mai multe aici.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Toyota Yaris | 20.180 – 27.690 | 116 | – | Hatchback mic |
2. | Toyota Yaris Cross | 23.755 – 33.655 | 116 | – | Crossover mic |
3. | Toyota Corolla | 27.015 – 37.255 | 140 – 197 | – | Hatchback compact |
4. | Toyota Corolla Touring Sports | 27.182 – 39.485 | 140 – 197 | – | Break compact |
5. | Toyota Corolla Sedan | 26.950 – 33.500 | 140 | – | Sedan compact |
6. | Toyota Corolla Cross | 36.290 – 44.510 | 197 | – | Crossover compact |
7. | Toyota C-HR | 30.745 – 40.050 | 122 – 184 | – | SUV compact |
8. | Toyota Prius | 27.388 – 31.548 | 122 | – | Hatchback compact |
9. | Toyota RAV4 | 39.660 – 51.605 | 222 | – | SUV mediu |
10. | Toyota RAV4 PHEV | 53.740 – 54.215 | 306 | 75 | SUV mediu |
11. | Toyota Camry | 38.280 – 44.170 | 218 | – | Sedan mediu |
12. | Toyota Highlander | 53.435 – 65.015 | 348 | – | SUV mare |
Volkswagen
Volkswagen va avea și în 2023 un portofoliu generos de hibride cu încărcare la priză: de la Golf până la Arteon, de la Tiguan până la Touareg.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Volkswagen Golf | 36.471 – 37.947 | 204 – 245 | 61 – 69 | Hatchback compact |
2. | Volkswagen Tiguan | 41.342 | 245 | 49 | SUV compact |
3. | Volkswagen Passat | 43.164 | 218 | 64 | Sedan mediu |
4. | Volkswagen Arteon | 48.713 | 218 | 62 | Sedan-coupé mediu |
5. | Volkswagen Arteon Shooting Brake | 49.625 | 218 | 61 | Break mediu |
6. | Volkswagen Touareg | 76.903 – 90.084 | 381 – 462 | 47 – 48 | SUV mare |
Volvo
Volvo a anunțat că vrea să devină un brand 100% electric până în 2030. Dar până atunci, pe lângă noile modele cu baterii, suedezii vor continua să ofere atât mașini cu motoare cu combustie internă, cât și hibride. Volvo mizează pe hibrizi cu încărcare la priză, iar în prezent îi poți găsi pe șase modele din gamă.
Model | Preț (Euro) | Putere (CP) | Autonomie EV (km) | Segment | |
1. | Volvo XC40 | 49.750 – 56.450 | 262 | 45 | SUV compact |
2. | Volvo S60 | 65.900 – 75.600 | 405 – 455 | 90 | Sedan mediu |
3. | Volvo V60 | 65.150 – 76.450 | 340 – 455 | 87 | Break mediu |
4. | Volvo S90 | 77.350 – 84.900 | 455 | 87 | Sedan mare |
5. | Volvo XC60 | 69.880 – 80.180 | 350 – 455 | 76 | SUV mediu |
6. | Volvo XC90 | 78.000 – 96.650 | 390 – 455 | 68 | SUV mare |