Orașele plutitoare fac parte din arsenalul de strategii prin care ne adaptăm la climă. În loc să luptăm cu apa, trebuie să învățăm să trăim în armonie cu ea. 

Maimunah Mohd Sharif, directorul programului UN-Habitat al Națiunilor Unite. 

Suntem în anul 2050. Tradiționala polemică de vară de pe rețelele de socializare TikBook și InstaTok dintre românii care preferă să meargă la mare în Mamaia și turiștii care preferă în continuare insulele grecești a devenit deja istorie. 

Și asta nu pentru că serviciile de pe litoralul românesc au ajuns între timp la nivelul celor din Halkidiki sau Zakynthos, ci pentru că litoralul românesc a dispărut sub apele Mării Negre. 

Este un scenariu la care sunt destul de sigur că nici nu te gândești, mai ales că anul 2050 pare unul foarte îndepărtat. S-au gândit însă la asta cei peste 800 de membri ai asociației Urban Climate Change Research Network (UCCRN), care în 2018 au publicat un raport cu privire la efectele încălzirii globale în cazul în care omenirea nu va respecta Acordul de la Paris din 2015. 

Iar șansele ca omenirea să-și asume angajamentele par mai degrabă teoretice: până în 2018 doar 16 state stabiliseră planuri naționale pentru reducerea emisiilor, iar Agenția Internațională pentru Energie a estimat recent o creștere a utilizării cărbunelui în Europa cu 16% în anul 2022 în încercarea de a reduce depedența de gazele naturale importate din Rusia. 

Printre multe altele, raportul publicat de UCCRN analizează inclusiv impactul încălzirii globale asupra creșterii nivelului mărilor și oceanelor, iar perspectivele sunt sumbre. Se estimează că în anul 2050 nu mai puțin de 570 de orașe din întreaga lume cu peste 800 de milioane de locuitori se vor confrunta cu creșteri ale nivelului mărilor sau oceanelor cu peste 0.5 metri, ceea ce ar putea conduce la inundarea parțială permanentă a acestora. 

Pe listă se află orașe în care mi-ar plăcea să ajung măcar o dată în viață – New York sau Miami – orașe în care mi-ar plăcea să revin oricând – Barcelona – sau orașe din sud-estul Asiei cu un impact major asupra economiei mondiale – Beijing. Dar și orașe mici care acoperă aproape întregul litoral spaniol sau părți importante din litoralul italian. Dar și – ai ghicit – Constanța și toate stațiunile din sudul litoralului românesc. 

Și dacă insiști că 2050 este prea îndepărtat ca să-ți pese, uite câteva date recente: în 2020, peste 14 milioane de oameni din întreaga lume au fost nevoiți să se mute din cauza inundațiilor, potrivit unui raport realizat de Internal Displacement Monitoring Centre (IDMC). 

Inginerii implementează deja o serie de soluții tehnice pentru a minimaliza pe cât posibil creșterea nivelului mărilor și oceanelor, iar celebrul Maeslantkering din Țările de Jos este poate cel mai bun exemplu în acest sens. Nu este însă suficient în perspectiva prognozelor sumbre din 2050, motiv pentru care arhitecții și inginerii se adaptează din mers. 

Primul concept: Oceanix Busan, Coreea de Sud

Busan este al doilea cel mai mare oraș din Coreea de Sud, are peste 3 milioane de locuitori și este principalul centru cultural, educațional și economic din Asia de Sud-Est. În același timp, Busan este principalul port al Coreei de Sud și al șaselea cel mai mare port din lume. Implicit, se numără printre orașele aflate în zona risc, potrivit raportului mai sus menționat. 

Din acest motiv, autoritățile locale au inițiat o serie de demersuri prin care încearcă să găsească o soluție modernă la provocările legate de mediu. În acest sens, oamenii s-au asociat cu UN-Habiat – un program al Națiunilor Unite pentru dezvoltare urbană – și cu Oceanix, un start-up de tehnologie din New York care își propune să dezvolte soluții pentru ca oamenii să poată trăi pe apă. Iar rezultatul acestei cooperări este Oceanix Busan. Orașul plutitor. 

Ideea inițială a plecat de la Itai Madamombe și Marc Collins Chen, co-fondatorii start-up-ului american Oceanix, care au decis să caute soluții eficiente la creșterea nivelului mării. 

“Amândoi eram îngrijorați de impactul pe care creșterea nivelului mărilor îl va avea asupra orașelor de coastă. Ne gândeam la faptul că terenurile disponibile pentru construcții se vor împuțina, ceea ce va conduce și la o creștere a prețurilor la locuințe”, afirmă Madamombe. 

În primăvara acestui an, Oceanix a prezentat la New York conceptul primului prototip din lume pentru un oraș plutitor. Și nu este doar un concept realizat pe calculator, întrucât lucrările de construcție sunt deja programate să înceapă în anul 2023. 

Orașul plutitor gândit de inginerii Oceanix va fi amplasat în imediata apropiere a țărmului orașului Busan și este gândit să adăpostească 12.000 de locuitori pe o suprafață totală de 6 hectare – 60.000 de metri pătrați. Cam cât suprafața inchiriabilă din mall-ul bucureștean Park Lake sau a centrului comercial Vivo! Cluj-Napoca. 

Un oraș cu trei platforme marine 

Pentru o eficiență cât mai mare, proiectul este împărțit în trei platforme marine de dimensiuni aproximativ egale care beneficiază de drumuri de legătură sub formă de poduri, iar fiecare platformă în parte are propriul scop. Toate cele trei platforme urmează să fie construite în fabrici de pe continent și apoi tractate pe apă pe un amplasament prestabilit. 

Principalul avantaj va fi că platformele vor fi ancorate de fundul mării, ceea ce le va permite să-și ajusteze înălțimea în funcție de nivelul mării, astfel că nu va exista pericolul unor inundații. Inginerii promit că, datorită designului ales pentru platformă și a tipurilor de valuri care există în zonă, oamenii de pe platformă nu vor simți efectiv mișcarea. Așa cum nimeni nu poate observa mișcarea Pământului în jurul propriei axe și a Soarelui, de exemplu. 

Pentru realizarea conceptului, Oceanix a lucrat cu două mari companii de arhitectură: arhitecții de la Bjarke Ingels Group din Danemarca au fost responsabili pentru principalele caracterisitici de design, în timp ce arhitecții de la Samoo din Coreea de Sud, companie deținută de Samsung, s-au ocupat ca întregul proiect să se potrivească culturii sud-coreene. 

În principiu, cele trei platforme gândite de ingineri pentru orașul plutitor vizează un ecosistem în care oamenii să locuiască, să muncească și să se relaxeze în timpul liber. 

Astfel, platforma de locuințe este poate cea mai complexă. Pe o suprafață totală de 34.000 de metri pătrați vor fi construite 6 clădiri de locuințe de diverse înălțimi cu 4 sau 5 etaje pentru locuitorii permanenți ai orașului, iar în zona centrală pot avea loc diverse întruniri.

Intre timp, platforma de cercetare are o suprafață de 37.000 de metri pătrați și include o clădire cu 5 etaje în formă de pentagon unde există o serie de centre de cercetare și unde lucrează practic locuitorii acestui oraș plutitor.

De asemenea, în centrul clădirii există o așa-numită grădină de iarnă în aer liber cu suprafața de 3.500 de metri pătrați cu temperatură controlată unde se află culturi hidroponice, adică culturi legumicole sau floricole în soluții nutritive sau pe un substrat de pietriș sau de nisip prin care circulă permanent apă cu îngrășăminte chimice. Betonul din care este construită structura platformei este realizat cu o formulă chimică ce va permiteă realizarea unor astfel de culturi.

In fine, platforma pentru turism și timp liber are o suprafață de 30.000 de metri pătrați și include o construcție cu un design atipic cu o suprafață totală de 6.500 de metri pătrați care poate avea până la 5 etaje.

Această platformă include spații de cazare pentru turiști, terase comune și restaurante, iar accentul este pus pe priveliștea oferită locuitorilor și vizitatorilor. Practic, este platforma unde locuitorii își vor petrece timpul liber. 

În contextul schimbărilor complexe cu care se confruntă orașele de coastă, avem nevoie de o viziune în care să fie posibil ca oamenii, natura și tehnologia să co-existe în armonie. 

Park Heong-joon, primarul orașului Busan din Coreea de Sud

Un oraș plutitor, dar și ecologic

Pe cât de interesant este conceptul acestui oraș plutitor, pe atât de important este ca acesta să fie capabil să se auto-susțină din punct de vedere economic într-o proporție cât mai mare. De altfel, Oceanix a luat în calcul aceste aspecte atunci când a gândit conceptul pentru orașul plutitor Busan. Oceanix Busan va fi astfel un oraș plutitor cu propriile surse de energie electrică, apă, mâncare și gestionare a deșeurilor. 

De exemplu, energia electrică necesară pentru întregul oraș va fi furnizată de sisteme de panouri fotovoltaice montate pe acoperișurile clădirilor, dar și pe apă, în imediata apropiere a orașului plutitor. De asemenea, există planuri pentru a genera energie eoliană, probabil prin intermediul unui parc de turbine eoliene oceanice, precum și pentru a obține energie electrică cu ajutorul valurilor. În acest fel, orașul va beneficia de energie electrică pe tot parcursul anului, inclusiv atunci când panourile fotovoltaice se vor dovedi insuficiente în absența luminii solare. Totuși, ca măsură de precauție, Oceanix Busan va fi conectat și la rețeaua de energie electrică a orașului Busan. 

Pe de altă parte, apa potabilă va proveni din sisteme de distilare și de filtrare, dar și prin procese de reciclare care nu au fost încă detaliate, cel mai probabil pentru că sunt încă în stadiu de dezvoltare. Între timp, hrana va proveni în mare măsură din grădină de iarnă, astfel că va fi bazată pe plante, fără un aport consistent de hrană din surse animale. 

Nu în ultimul rând, conceptul prevede utilizarea unor tehnologii moderne pentru deșeuri, care vor fi transformate în energie, îngrășăminte chimice sau materiale reciclate. 

Cât despre sistemele de transport, se anticipează că cererea de transport va fi scăzută, în contextul în care orașul este unul de mici dimensiuni care va permite parcurgerea distanțelor pe jos, însă vor exista diverse vehicule electrice de transport în comun atât pentru zonele urbane, cât și pentru legăturile cu țărmul. 

Oficialii Oceanix s-au limitat să afirme că lucrurile de construcție la cele trei platforme ale orașului plutitor Busan vor începe în 2023, fără să menționeze și un termen de finalizare. Totuși, un oficial al start-up-ului Oceanix a afirmat anterior pentru publicația Business Insider că primele părți ale orașului plutitor vor fi gata pentru primii locuitori cel mai devreme în anul 2025. De asemenea, costurile totale sunt estimate la circa 200 de milioane de euro. Da, este o sumă mai mică decât cea cu care a fost construită Arena Națională din București, de exemplu. 

“Suntem pe punctul de a demonstra că infrastructura plutitoare poate crea pământ nou pentru orașele de coastă care caută metode sustenabile pentru a se extinde în ocean și pentru a se adapta la creșterea nivelului mării”, afirmă Philipp Hofmann, CEO-ul Oceanix. 

Arhitecții afirmă că Oceanix Busan poate fi îmbunătățit în timp pentru a acomoda până la 100.000 de locuitori. Chiar și așa, un astfel de proiect reprezintă efectiv o picătură într-un ocean, în contextul în care orașul Busan are peste 3 milioane de locuitori. Implicit, asta înseamnă că Oceanix Busan este departe de a rezolva cu adevărat problema complexă reprezentată de creșterea nivelului mărilor și oceanelor. 

Totuși, pe baza experienței pe care o va acumula în Busan, Oceanix ar putea dezvolta în viitor proiecte mai vaste. De altfel, inclusiv Oceanix Busan a plecat, de fapt, de la un proiect generic de oraș plutitor numit Oceanix City, care a fost adaptat pentru a se potrivi specificului sud-coreean.

Coreea de Sud nu a fost aleasă întâmplător pentru primul proiect de oraș plutitor al celor de la Oceanix. Țara asiatică este una dintre cele mai deschise în privința experimentelor de acest gen, iar o dovadă în acest sens este un alt proiect urban recent, prin care autoritățile centrale au construit un oraș inteligent ca alternativă la capitală Seul, în care mașinile autonome transportă oameni, livrează colete și colectează resturi menajere.